S-a sugerat că ar fi important să se măsoare nivelurile de calcitriol pentru a determina statusul vitaminei D, deoarece acest lucru ar oferi o imagine mai completă decât măsurarea doar a nivelurilor de calcidiol (25-OH-D3). Putem întâlni sugestii eronate conform cărora este bine doar dacă nivelurile de calcitriol cresc la efectul suplimentării cu vitamina D3.

Testul calcidiolului (25-OH-D3) singur este utilizat în mod obișnuit pentru a măsura nivelurile de vitamina D. Efectele pozitive observate în cadrul cercetării se corelează cu acesta, nu cu calcitriolul, așa că nu este clar de ce ar fi interesant să îl măsurăm din punct de vedere al sănătății. Este bine cunoscut faptul că calcitriolul nu oferă o imagine exactă a aportului de vitamina D din organism, dar nu există nici dovezi că este benefică măsurarea nivelului de calcitriol pentru a determina aportul de vitamina D. 
Testul calcidiol (25-OH-D3) este cel mai bun test disponibil în prezent pentru determinarea nivelului de vitamina D, motiv pentru care acest test este utilizat în toate cercetările care investighează efectele diferitelor niveluri de vitamina D. De exemplu, studiile care au constatat că nivelurile scăzute de vitamina D cresc riscul mai multor boli cronice au determinat acest lucru pe baza nivelurilor de calcidiol, fără a cunoaște nivelurile de calcitriol. Timpul de înjumătățire al calcitriolului este de numai câteva ore și există mai multe modalități prin care organismul nostru controlează nivelurile sale pentru a rămâne în anumite limite. Odată cu creșterea producției sale, crește și eliminarea și degradarea sa [1], astfel încât nu este bine să ne bazăm pe acesta pentru a determina nivelurile de vitamina D. În cazul bolilor/ insuficienței renale severe, activitatea enzimei responsabile de transformarea calcidiolului în calcitriol în rinichi este redusă, astfel încât, din păcate, aceștia nu mai pot produce efectiv suficient calcitriol, iar în acest caz rar se folosește terapia cu calcitriol. [2] Nu există niciun motiv pentru a crede că activitatea redusă a enzimei responsabile de conversia calcitriolului afectează o proporție semnificativă a populației.Cercetările privind vitamina D tind, de asemenea, să sublinieze că nivelurile de calcidiol sunt cea mai precisă măsură a statusului de vitamina D și să avertizeze împotriva măsurării nivelurilor de calcitriol, subliniind că acestea sunt un indicator fals. [3] Dimpotrivă, din aceste cercetări reiese că, pe măsură ce o persoană devine deficitară în vitamina D, concentrația de hormon paratiroidian crește, ceea ce mărește producția de calcitriol în rinichi, astfel încât concentrațiile de calcitriol din sânge pot fi normale sau chiar ridicate. Studiul arată, de asemenea, că nici expunerea la soare, nici suplimentarea cu vitamina D nu crește nivelul de calcitriol. [4-6] Chiar și administrarea a 50.000 UI de vitamina D3 pe zi timp de 2 luni nu a crescut nivelurile de calcitriol. [7] În comparație, cartea ne spune cât de important este să măsurăm nivelurile de calcitriol și să încercăm să le creștem. 
În pofida faptului că majoritatea studiilor au analizat aportul de vitamina D și efectele sale bazându-se doar pe nivelurile de calcidiol (25-OH-D3), am reușit să găsesc două care au măsurat nivelurile de calcitriol în plus față de calcidiol și au analizat efectele sale asupra riscului anumitor boli.
Primul a analizat efectul nivelurilor de vitamina D asupra mortalității cardiovasculare și a mortalității din toate cauzele. [8] S-au urmărit 3258 de persoane timp de 8 ani și au fost clasificate în 4 grupuri pe baza nivelurilor de calcidiol și calcitriol. Concluzia a fost că atât nivelurile de calcidiol (25-OH-D3), cât și cele de calcitriol au fost corelate cu problemele cardiovasculare și cu mortalitatea din toate cauzele. S-ar putea crede că acest lucru ar justifica măsurarea calcitriolului, dar cercetarea arată că doar calcidiolul a prezentat această corelație, iar nivelurile de calcitriol nu au furnizat informații suplimentare utile. De asemenea, cercetarea se traduce astfel: "Corelația dintre nivelurile de calcidiol și calcitriol este extrem de slabă. O persoană dintr-un anumit grup de calcidiol (25-OH-D3) poate avea niveluri scăzute și niveluri ridicate de calcitriol."
Celălalt studiu este mult mai interesant, deoarece descrierea arată că cercetătorii se întrebau dacă merită să măsoare nivelurile de calcitriol, care este forma activă a vitaminei D. Aici au ajuns să urmărească 5066 persoane și să analizeze efectul diferitelor niveluri de vitamina D asupra riscului de a dezvolta hipertensiune arterială. [9] La fel ca în studiul anterior, participanții au fost clasificați în 4 grupe în funcție de nivelurile de vitamina D, iar în final au fost analizate datele colectate. Cu cât nivelul de calcidiol (25-OH-D3) al unei persoane era mai ridicat, cu atât riscul de hipertensiune arterială era mai mic, dar ceea ce nu se așteptau cercetătorii era că în cazul nivelului de calcitriol se întâmpla contrariul: cu cât nivelul de calcitriol al unei persoane era mai ridicat, cu atât era mai probabil ca aceasta să dezvolte hipertensiune arterială. Dintre cele 4 categorii, cei cu cele mai scăzute niveluri de calcitriol au avut un risc cu 30% mai mic de a dezvolta hipertensiune decât cei cu cele mai ridicate niveluri de calcitriol, după ce au controlat alți factori de risc. Așadar, cel mai bine era ca cineva să aibă un nivel mai ridicat de calcidiol (25-OH-D3) și un nivel mai scăzut de calcitriol, ceea ce este menționat în acest studiu ca fiind destul de comun. Această cercetare, în concordanță cu alte studii privind aportul de vitamina D, respinge modelul simplist conform căruia nivelurile de calcitriol ar trebui măsurate alături de calcidiol și chiar că ar trebui depuse eforturi pentru a crește nivelurile de calcitriol, pe baza faptului că este forma mai activă. Mai multe boli grave cresc nivelurile de calcitriol și calcifierea [10], în timp ce în cazul bolii renale deja menționate, nivelurile vor fi scăzute [2], deoarece conversia în sine nu are loc. Într-un studiu, vitamina A a redus creșterea rapidă a nivelului de calciu din sânge cauzată de calcitriol. [11] Alte studii au arătat, de asemenea, că vitamina A protejează împotriva calcifierii cauzate de vitamina D. [12] Studiul privind hipertensiunea menționat mai sus sugerează, de asemenea, că nivelurile mai ridicate de calcitriol ar fi putut fi dăunătoare, deoarece ar putea crește calcifierea, [9] astfel încât merită, de asemenea, să se asigure un aport adecvat de vitamina A.

Rezumat

Așadar, dacă doriți să vă faceți o idee despre statutul Dumneavoastră de vitamina D, este perfect adecvat să vă măsurați nivelurile de calcidiol, dar dacă totuși doriți să obțineți măsurarea costisitoare a calcitriolului, este bine de știut, că, cu cât raportul calcitriol/ calcidiol este mai mic, cu atât mai bine, adică dacă observați că nivelul calcitriolului crește și el, nu doar calcidiolul, atunci ceva nu este în regulă și ar fi bine să vă măriți aportul de retinol. Deficiența de retinol este mult mai frecventă decât credem și este important să faceți ceva în acest sens, altfel suplimentarea cu D3 poate fi ușor contraproductivă, așa că nu evitați ficatul sau suplimentați retinil palmitatul cel puțin la fel de mult ca D3.